Ortodonția lucrează prin aparat dentar Craiova, aparate ce pot fi de mai multe feluri:
Sunt aparatele ortodontice ce nu pot fi înlăturate de către pacient în timpul meselor sau pentru efectuarea igienei dentare.
Aparatele ortodontice mobile sunt aparatele ce pot fi înlăturate de către pacient pentru curățare sau în timpul meselor.
Exact așa cum le spune și denumirea, aparatele dentare invizibile sunt acele aparate fixe sau mobile care datorită materialului din care sunt concepute nu pot fi observate de ceilalți.
Materialul din care sunt concepute aparatele fixe nu ascund purtarea lui față de cei din jur (aparatul dentar fix metalic)
Când dinţii frontali superiori ies cu mult în faţa celor inferiori.
Aspectul de buldog, când dinţii frontali inferiori sunt ieşiţi mult în faţă sau cei superiori sunt retraşi mult în spate.
Când dinţii superiori nu se potrivesc în faţă peste cei inferiori, la o muşcătură normal.
Formarea unui spaţiu între suprafeţele ocluzale ale dinţilor frontali şi/sau laterali, atunci când muşcaţi pe dinţii posteriori.
Când centrul dinţilor frontali superiori nu se aliniază cu centrul dinţilor frontali inferiori.
Spaţii interdentare sau „breşe edentate”, rezultat al lipsei dinţilor sau al dinţilor care nu umplu toată arcada.
Când există prea mulţi dinţi pentru a avea loc pe arcada dentară.
Aparatul dentar metalic este un aparat ortodontic fix, reprezentat prin brackeții metalici.
O dantură strâmbă este mult mai greu de îmgrijit, astfel încât riscul apariției cariilor interdentare este mul mai mare.
Purtarea unui aparat dentar Craiova poate schimba foarte mult fizionomia feței, nu numai zâmbetul;
Dacă până acum aparatele dentare erau destinate doar copiilor, ei bine odată cu evoluția tehnologiei, ele pot fi purtate și de către adulți.
Durata unui tratament ortodontic variază foarte mult, în funcție de complexitatea problemelor, de colaborarea pacientului etc. În general se situează între 18 și 24 luni.
Recomand, un zâmbet perfect obținut într-o perioadă foarte scurtă. Profesionalism, flexibilitate și atenție maximă la nevoile pacientului.
După mai multe experiențe nereușite în mai multe cabinete am avut norocul să-l întâlnesc pe doctorul Katta.
Recomand Dr. Katta! Personal amabil, servicii de calitate și implicare in rezolvarea problemelor pacienților.
Profesionalismul și modul cum se comportă cu pacienții! Din punctul meu de vedere este cel mai bun!
Servicii de cea mai buna calitate cu un personal foarte amabil!
Am gasit pagina printr-o simplă căutare pe internet, însă sunt extrem de mulțumită! Felicitări pentru ceea ce faceți pentru zâmbetul fiecarui om. Apelați cu încredere la domnul dr.Katta, nu veți regreta! Rezultatele în bine se obțin după fiecare vizită la cabinet.
Mulțumesc dr.Katta pentru rezultatele impresionante încă din prima lună de tratament ortodontic. Recomand pentru implicarea în obținerea rezultatului dorit, amabilitate și profesionalism.
În urma concursului organizat de Dr. Katta pe care l-am câștigat, am beneficiat de tratamentul pentru albire dentară și pot să spun că sunt foarte mulțumită și am să apelez în viitor la serviciile sale. Recomand cu încredere Dr. Katta! Pentru un zâmbet frumos avem nevoie de o dantură sănătoasa!